Politețea este cheia de aur care deschide toate ușile.
Lipsa de politețe închide multe uși. Multe oportunități sunt irosite printr-un cuvânt nepoliticos, o vorbă nepotrivită. Deși nu te costă nimic, cu politețea poți cumpăra orice.
Așa că educarea copiilor în domeniul politeței este o investiție ce va da roade toată viața. Va deschide în fața viitorului adult oportunități extraordinare, colaborări profitabile și relații pline de satisfacție.
Am conceput cu atenție versuri ușor de citit și imagini atractive, astfel încât copilul tău să poată reține cu ușurință informațiile prețioase din această carte.
Toți băieții curajoși
Vor fi și politicoși;
Dar de unde să învețe
Formule de politețe?
Această carte este o colecție de citate, bine alese, din tezaurul bogat al Spiritului Profetic, care au o legătură specială cu nevoia, importanța, metodele și răsplata unei lucrări misionare consacrate. Cartea ar putea fi numită, pe bună dreptate, o enciclopedie a slujirii creștine, deoarece reușește să cuprindă vastul domeniu al lucrării misionare cu toate ramurile lui: literatură, familie, educație, lucrare medicală etc. Apelurile pentru o viață spirituală mai înaltă sunt împletite cu principii de lucru fundamentale, dar și cu metode și sfaturi practice, esențiale pentru succesul tuturor creștinilor, atât laici, cât și pastori. Încă o dată ajungem la convingerea că viața creștină ori este o viață de slujire spirituală, ori nu există în realitate.
Echilibrul – concept-cheie în această carte –, care, departe de a însemna compromis, reprezintă o atitudine proactivă, capabilă să ne facă să trăim inteligent, adăugând în viețile noastre o porție din tot ce este bun, fără excese sau abuzuri. Echilibrul vine dintr-o îmbinare a calității, a varietății și a moderaiței, care îndeamnă la o experiență în care sănătatea și plăcerea nu se exclud, ci se susțin și se potențează. Este vorba de un echilibru dinamic și adaptiv, un principiu care excedă granițele alimentației pentru a deveni filozofie de viață.
„Dacă suntem ceea ce mâncăm, poate că n-ar fi rău să înțelegem câte ceva despre nutriție. Eu am primit de-a gata câteva idei despre alimente și sănătate, iar mai târziu am ajuns să mi le schimb. Dacă mai sunt și alții care au primit idei de-a gata (și cred că nu sunt puțini), această carte le va fi de folos.”
Prof. univ. dr. Robert Ancuceanu, prodecan al Facultății de Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București
„De la creștere la sănătate și la vitalitate, alimentația este un fir esențial în țesătura vieții noastre. Această carte aduce în prim-plan puterea profundă a alegerilor noastre alimentare, subliniind rolul lor important în modelarea sănătății și stării noastre de bine. Să îi acordăm atenția pe care o merită.”
Prof. univ. dr. Constantin Militaru, medic primar cardiolog, membru distins al Societății Române de Cardiologie și al Colegiului American de Cardiologie
Există greşeli în Biblie? De ce au fost scrise patru Evanghelii? Cu cine s-a căsătorit Cain? Cum au reuşit două milioane de evrei să traverseze Marea Roşie într-o singură noapte? E mai bine să alegi celibatul în locul căsătoriei? Sunt întrebări fireşti, născute din dificultatea anumitor versete şi pasaje ale Bibliei.
Acest volum reuneşte efortul câtorva zeci de teologi adventişti de elită, care răspund la peste 100 de întrebări cu care fiecare dintre noi s-a întâlnit măcar o dată în viaţă. Fără a face apel la autoritatea tratatelor teologice, autorii articolelor din această carte au preferat să lase Biblia să se interpreteze singură.
Răspunsurile oferite – lăsând drumul deschis spre profunzimi noi – dovedesc că Biblia nu este o carte enigmatică, destinată unui grup de iniţiaţi. Chiar şi cele mai dificile pasaje, printr-o armonizare a logicii şi a bunului-simţ cu îndrumarea oferită de Duhul Sfânt, devin dintr-odată mai luminoase şi mai uşor de înţeles. Biblia se dovedeşte, în întregime, mesajul de dragoste al lui Dumnezeu pentru orice fiinţă creată, un manual pentru desăvârşirea caracterului.
Volumul Introducere la cărţile biblice aşază în mâna cititorilor o serie de prezentări scurte care îi familiarizează cu contextul în care s-au născut cele 66 de cărţi ale Scripturii. Pentru fiecare din ele, cei interesaţi vor găsi aici detalii despre cine a scris cartea respectivă, despre data şi locul scrierii, despre destinatarii cărţii şi despre temele ei principale. De asemenea, fiecare carte este prezentată şi sub forma unui plan sumar, structural.
Însuşindu-şi acest bagaj informaţional înainte de citirea Bibliei, cititorul va avea cu siguranţă o perspectivă mai clară asupra textului sacru. Va înţelege mai bine ce a însemnat cartea pentru destinatarii iniţiali pentru ca, în felul acesta, să-i descopere relevanţa pentru oamenii de azi.