Tărâmul păsărilor fără aripi spune o poveste adevărată. Este povestea migranţilor. Cu ajutorul personajului principal, Bibi, copiii vor învăţa să îi înţeleagă mai bine pe cei care caută o viaţă mai bună în alte ţări,unde speră că vor învăţa să zboare.
Nadia Ghulam s-a născut în Kabul, Afganistan, în anul 1985. Acolo și-a petrecut cea mai mare parte din copilărie și adolescență. În anul 2006, a părăsit țara. La vremea aceea, era foamete în țară și se întâmplau multe nenorociri. A reușit să le depășească datorită curajului ei. În prezent, locuiește ca refugiată în Catalonia. Lucrează ca pedagog social și este activistă pentru drepturile omului. A fondat Asociația „Poduri pentru Pace”, prin intermediul căreia îi ajută pe copiii din Kabul să aibă parte de educație, în ciuda situației grele din țară.
Mona Brunet (1995) studiază ilustrația. Consideră cărțile un instrument prin care societatea poate fi schimbată, iar ilustrațiile, o modalitate prin care cei mici pot înțelege mai bine lumea din jur. Colaborează cu Nadia Ghulam din anul 2019.
Volumul cuprinde douăzeci și trei de povestiri din Biblie. De la Adam și Eva și până la Înălțarea lui Isus, copiii vor afla despre istorisirile biblice prin intermediul ilustrațiilor frumoase și povestiri pe înțelesul lor.
Textele sunt adaptate pentru copiii cu vârste cuprinse între 4 și 6 ani.
Ce vei ţine în mână dacă vei cumpăra „Jucărie de hârtie”? O jucărie sau o carte? Câte un pic din amândouă. Cu siguranţă, copiii vor avea de citit, dar vor gusta lectura cărţii ca pe-un joc în care îşi vor găsi parteneri în fetiţe şi băieţei asemenea lor, dar şi în muşte-ţeţe, lei, tigri şi lupi, mămici şi bunici.
Jucărie de hârtie reuneşte în paginile sale peste patruzeci de rime — nostime, în bună parte —scrise de Florin Bică, acestea fiind completate de minunatele ilustraţii realizate de Sebastian Baculea.
Cartea li se adresează copiilor de orice vârstă — de 5, 12 sau 70 de ani. Cumpărătorilor li se recomandă achiziţionarea a câte două exemplare pentru că unul va fi tocit, negreşit, destul de repede.
Florin Bică este redactor de carte pentru copii și redactor al revistei Nota 10. A lucrat ca bibliotecar și secretar de redacție. A publicat pentru copii: Școala Feților-Frumoși (2012); Eroii Bibliei (2012); Batistă, șervețel (2013); Rime pentru dinți de lapte (e-book, 2013); De-aș fi Superman... (2013) și antologia de citate Mărunțișuri de mare preț (2014).
Sebastian Baculea lucrează ca ilustrator de carte și în domeniul graficii publicitare. A publicat bandă desenată în revistele Comics și Glorioasa Fanzină și în albumele Urban Comics made in Cluj (2012) și Țara desenată – Întâmplări cu și despre Germania (2014), publicate cu sprijinul Centrului Cultural German din Cluj-Napoca.
Justin Case ajunge în Arizona împreuna cu tatăl său pentru a vizita o replică a Templului lui Irod construită în deşert. Acolo îşi face rapid prieteni noi, pe Jett şi Bradley, şi, în scurt timp, se trezesc toţi trei într-o cursă contra cronometru pe urmele unei fabuloase comori. Însă nu doar Justin şi prietenii lui doresc să pună mâna pe aur, ci şi un personaj cu intenţii malefice. Cititorilor nu le rămâne decât să descopere singuri cine va ajunge primul la comoara ascunsă.
Din această serie de cărţi, în care personajul principal este Justin Case, mai fac parte şi O disparitie misterioasă şi Misterul din înaltul cerului.
Alte cărţi scrise de Maylan Schurch, disponibile la Editura Viaţă şi Sănătate: Spada lui Denis Anwick şi Misterul lui Alinor Dagworth.
Întrebările şi jocurile din această carte vă vor ajuta sa cunoaşteţi mai bine Scriptura. Ea este comoara cea mai de preţ a credinciosului, deci iubiţi-o.
Cuprinde întrebări din: Evanghelia după Matei, Exod, 1 Ioan, Filipeni, Neemia.
Activităţi: jocuri, texte cu greşeli, aritmogrif, adevărat sau fals şi multe activităţi adaptate la cărţile care se studiază din Biblie.