De multe ori ni se pare iluzoriu gândul că urmele noastre vor putea vreodată să însemne ceva... Și atunci zărim încă o dată urmele Lui. Ale Celui care a venit să pășească în nisipul acestei lumi cu urme de veșnicie, iar valurile nu le-au putut șterge până astăzi.
Cartea Urme pe nisip este despre faptul că urmele tale făcute cu Dumnezeu rămân pentru totdeauna – săpate în ceruri, în inimi, în dragoste și în clipe.
Arta uitată a gânditului este cea mai cuprinzătoare carte despre inteligență emoțională scrisă pentru publicul larg. Este împărțită în trei mari domenii care trebuie abordate atunci când vorbim despre sănătatea mintală și cea emoțională. Prima parte a cărții se ocupă de gândurile noastre, mai concret de tiparele de gândire care împiedică dezvoltarea la maximum a sănătății emoționale. A doua parte abordează comportamentele care au o influență puternică asupra capacității de a gândi. A treia parte ia în discuție principiile generale care asistă creierul și emoțiile în perioadele în care au loc schimbări în viață, cum ar fi trecerea printr-o pierdere neașteptată, luarea unei decizii importante sau modificarea obiceiurilor mintale sau a obiceiurilor ce țin de stilul de viață.
Această carte este un instrument unic, pe care îl poți folosi ca să îți îmbunătățești performanța mintală, inteligența emoțională și satisfacția în viață într-un mod practic și atotcuprinzător. Cu ajutorul informațiilor prezentate de autor, vei reuși:
„Oricine dorește să aibă o sănătate mintală optimă și un creier care funcționează perfect ar trebui să aplice în viața sa aceste informații. Elevi și studenți din întreaga lume vor fi uimiți cât de mult se vor dezvolta personal și academic, iar oameni de toate vârstele vor atinge potențialul deplin al minților lor folosind secretele descoperite în această carte.”
Daniel Binus, doctor în psihiatrie, Universitatea din Loma Linda, California
Dr. Neil Nedley este specialist în medicină internă, axat în special pe gastroenterologie, sănătate mintală, medicină a stilului de viață și boli dificil de diagnosticat. El a pus la punct un program de recuperare din depresie pentru pacienții care nu răspund la tratamentul standard, program care se bucură de unmare succes. Dr. Nedley dezvoltă resurse menite să îmbunătățească funcția cerebrală, să aducă succesul în viață, să trateze boala și să îmbunătățeascăsănătatea. Dintre cărțile sale, în limba română a mai fost publicată cartea Depresia: calea spre vindecare.
Feţe din profil ne confruntă cu realitatea mai puţin sesizabilă în euforia comunicării prin foto-etalare: cea din spatele măştii. În acelaşi timp, ne prezintă avantajele comunicării de altădată, originale, în care împărtăşirea însemna nu doar schimb ideatic, ci şi emoţional şi la nivel de valori.
Singuri și înzestrați este o carte despre singurătate și speranță. O perspectivă onestă asupra dezavantajelor, dar mai ales asupra avantajelor singurătății.
Fie că nu ai găsit încă pe cineva cu care să te căsătorești, fie că ai trecut printr-un divorț sau prin experiența dramatică a decesului partenerului de viață, nu trebuie să abandonezi speranța și bucuria de a trăi.
Singurătatea poate fi un mijloc excelent de a te regăsi, de a-i cunoaște mai bine pe ceilalți și de a te apropia de Dumnezeu într-un mod unic.
Cartea Minte, caracter, personalitate vine în întâmpinarea nevoii de a cunoaște mai bine alcătuirea minții și a personalității noastre, de a pătrunde în zonele mai puțin accesibile ale vieții noastre sufletești.
Fiecare capitol al acestei cărți te va ajuta să te familiarizezi mai bine cu arhitectura vieții interioare și cu acele influențe pe care psihicul le exercită asupra performanțelor, relațiilor, preferințelor și deciziilor.
În aproape fiecare paragraf, cartea oferă soluții concrete și clare, ce vor da cititorului mai multă încredere și putere de mobilizare pentru a face față avalanșei de griji și de emoții negative cu care se confruntă zi de zi și pentru a redescoperi adevăratul sens al scurtei existențe.