„Cel care a început să înțeleagă doctrina îndreptățirii prin credință își pierde pentru totdeauna siguranța falsă a mântuirii prin eforturi proprii. Mântuirea îi este oferită omului pe baza calității dedicării lui față de Dumnezeu, nu în funcție de cantitatea lucrului său.”
Iată o serie de întrebări cruciale cărora autorul le dă un răspuns clar:
• Ce este acela „păcat”?
• Ce înseamnă să fii „îndreptățit prin credință”?
• Ce așteptări să avem de la „desăvârșire”?
• Cum rămâne cu „faptele bune”?
Arnold Valentin Wallenkampf şi-a dedicat viaţa unei misiuni clare – aceea de a fixa în mintea tuturor celor receptivi adevărul etern al mântuirii. Originar din Suedia, a studiat pentru început în Anglia, la Colegiul Newbold, apoi a continuat în Statele Unite ale Americii, la Universitatea Andrews şi Universitatea din California. A activat întâi ca pastor, apoi ca profesor de religie și istorie bisericească, iar mai târziu ca șef al Catedrei de teologie la Colegiul Pacific Union, Universitatea Loma Linda şi Colegiul Atlantic Union. Înainte de a se retrage din activitate, a fost director asociat la Institutul de Cercetări Biblice (BRI).
Activitatea editorială remarcabilă a lui Wallenkampf cuprinde articole apărute în diverse publicaţii adventiste (în limba română, în Curierul Adventist), studii biblice (trimestrul II/2006, cu titlul „Duhul Sfânt”), precum și numeroase cărţi cu tematică religioasă, care variază atât prin subiectul abordat, cât şi prin modul de înţelegere şi de expunere. Dintre acestea, în limba română s-a considerat bine-venită publicarea într-o serie de autor a trei volume de interes pentru adventismul contemporan: Aparenta întârziere (ce rol jucăm în influențarea revenirii lui Isus); Ce trebuie să știe fiecare adventist despre 1888 (o trecere în revistă a evenimentelor și a dezbaterilor care au făcut ca Sesiunea Conferinței Generale de la Minneapolis să fie atât de importantă pentru istoria Bisericii Adventiste) și Ce trebuie să știe fiecare creștin despre îndreptățire (o explicație de la A la Z a modului în care avem privilegiul unei relații desăvârșite cu Dumnezeu).
Un corp sănătos scoate în evidență extraordinara valoare a corpului uman, explicând funcționarea fiecărei părți a lui și a fiecărui organ și oferind sfaturi prețioase care să ne ajute să ne menținem sănătoși și în formă.
Volumul de față este un compendiu de medicină preventivă scris pentru persoanele care doresc să aibă grijă de propriul corp, un veritabil manual de întreținere pentru cea mai complexă și mai eficientă mașinărie dintre toate - corpul uman.
Citind această carte, veți afla:
1. Cum să aveți grijă de corpul dumneavoastră;
2. Care sunt tratamentele naturale pentru o varietate de organe și părți ale corpului;
3. Cum să preveniți diverse boli;
4. Cum să aveți un corp frumos;
5. Care sunt atacurile asupra corpului;
6. Care este istoria și destinul corpului uman.
George D. Pamplona-Roger este medic chirurg și expert în sănătate publică. Prin natura profesiei lui, a ajuns să cunoască bine corpul uman, și pe dinăuntru, și pe dinafară. Având la bază o vastă experiență ca educator în domeniul îngrijirii sănătății, dispune de o excelentă abilitate de a comunica publicului larg informații științifice, transformând complexitățile în lucruri ușor de înțeles.
Cărțile scrise de dr. Pamplona-Roger au fost traduse în mai multe limbi, inclusiv în limba română, la Editura Viață și Sănătate fiind disponibile și titlurile Sănătate prin alimentație și Sucuri sănătoase.
A consuma mai puţine alimente când există abundenţă de hrană, ar trebui sa fie infinit mai uşor decât a mânca mai mult când nu e nimic pe masă. Dar se pare că nu e aşa.
Pe măsură ce aburii şi motoarele electrice au înlocuit efortul muscular al omului şi abundenţa de hrană s-a generalizat, omenirea a cunoscut schimbări nu numai în alimentaţie şi în volumul de activitate fizică, ci şi în bolile de care suferă.
Pentru a obţine rezultate în combaterea obezităţii, e nevoie de o schimbare radicală a aspiraţiilor personale şi de dobândirea convingerii că un nou stil de viaţă constituie o necesitate, şi nu o opţiune. Slăbirea fără a face vreun efort, fără a schimba ce e de schimbat o promit numai şarlatanii, care fac averi exploatând naivitatea multora.
Ai cunoscut vreodată un creştin care debordează de bunătate autentică, indiferent de împrejurările în care se află? Vrei să ai parte de mai multă bucurie, dragoste, mulţumire sau optimism, dar nu ştii cum le poţi obţine? Dacă vrei să clădeşti o relaţie sinceră cu Isus, o relaţie atât de puternică, încât oamenii din jurul tău să observe, atunci cartea aceasta este foarte potrivită pentru tine.
Autorii, Annette şi Julian Melgosa, analizează nouă obiceiuri cheie - inclusiv rezilienţa, seninătatea şi umilinţa - care atunci când sunt cultivate, produc o spiritualitate profundă şi plină de roade. Cartea cuprinde zeci de sugestii practice, care fac uşoară implementarea în viaţa de zi cu zi a principiilor prezentate.
Deoarece reflecţia sinceră îi ajută pe oameni să adopte noi obiceiuri, fiecare capitol se încheie cu nişte întrebări care adâncesc înţelegerea principiilor şi motivează pentru acţiune şi angajament.
Deşi cartea aduce dovezi din cercetarea ştiinţifică şi oferă strategii psihologice pentru dezvoltarea personală , autorii scot în evidenţă, pe tot cuprinsul ei, principiile biblice. Această abordare complementară arată modul în care , prin harul lui Dumnezeu, putem trăi conform acestor principii creştine sănătoase.
Dorința intensă de a scăpa de stres ne face unoeri să credem că singura soluție ar fi să petrecem un concediu pe o plajă exotică, pe o insulă pustie, undeva în mijlocul oceanului, și să trăim departe de grijile și supărările cotidiene. Dacă soarta ne-ar trimite într-un astfel de colț al lumii, așa cum s-a întâmplat cu Robinson Crusoe, bine-cunoscutul personaj al lui Daniel Dafoe, am constata foarte curând că în realitate lucrurile stau altfel.
Stresul este o realitate care ne asaltează din toate direcțiile, o problemă cu care ne confruntăm pretutindeni, indiferent de latitudine, longitudine sau altitudine. Chiar dacă am pleca departe, peste șapte mări și țări, ca să scăpăm de stres, el ne va ajunge din urmă și chiar ne va întrece, așteptându-ne să ne ia în primire din prima clipă când am sosi. Stresul nu are frontiere. Chiar dacă am urca pe vârful Everest sau dacă am coborî în Groapa Marianelor, stresul ne va întâmpina și acolo. Stresul nu are rău de înălțime și nici de adâncime. Chiar dacă ne-am ascunde într-o peșteră necunoscută sau la cea mai retrasă mănăstire, stresul va fi prezent negreșit. Stresul este la el acasă în întuneric sau izolare. chiar dacă am vrea să ne pierdem urma în mulțime, pe stadioane, în cinematografe sau la ștrand, stresul va fi și acolo pe urmele noastre.
Iată de ce, cartea Față în față cu stresul, nu vă propune fuga sau evadarea drept soluție la stres, ci dimpotrivă, vă invită să stați față în față cu el, să-l cunoașteți mai bine și să învățați să-l țineți sub control.
„Față în față cu stresul” este o introducere remarcabilă în tematica stresului, una dintre „afecțiunile” majore ale societății contemporane. Actualitatea temei este dublată de o solidă fundamentare științifică, oferită cititorului într-o manieră extrem de plăcută și accesibilă. Sunt abordate exhaustiv elementele-cheie ale conceptului tratat, de la factorii stresori și reacțiile de stres la strategiile de management al acestuia. Cartea reprezintă o achiziție valoroasă nu numai pentru profesioniștii preocupați de tematica stresului, ci pentru toți cei interesați de îmbunătățirea calității propriei vieți.
Aurora Szentagotai, lector universitar doctor, Facultatea de Psihologie, Universitatea Babes-Bolyai
Cititorule, ții în mână o bijuterie literară, medicală, terapeutică și spirituală, scrisă cu multă grație. Pornește în această aventură și te vei întoarce pe insula exotică a copilăriei împreună cu Robinson, vei trăi în anturajul unor savanți și terapeuți renumiți, nu doar prin știință, dar și prin viața și caracterul lor, vei cunoaște pacienți celebri prin vindecarea lor, te vei familiariza cu tainele stresului și răspunsurile lor, încât - în cele din urmă - te vei reîntâlni și te vei recunoaște pe tine și viața ta.
Dar, mai presus de toate, Îl vei întâlni pe Creatorul și Salvatorul tău, Acela care are răspunsul suprem la toate problemele tale, care poate să-ți dea nu numai Viața, ci și fericirea de a o trăi veșnic.
S-a spus că nici arta, nici profesia, nici vindecarea nu vin din cărți, dar această lucrare pare să fie o excepție, prin calitățile sale terapeutice, artistice și spirituale.
Sorin Săndulache, medic primar neurolog, Spitalul Clinic Colentina, București, doctor în antropologie medicală.
Dr. Valentin Nădășan este redactor la revista Viață + Sănătate și principalul contributor al site-ului www.sanatateplus.net Este autorul multor cărți, cursuri și materiale multimedia de educație pentru sănătate.