Cartea devoţională clasică a lui Ellen White, „Calea către Hristos” este una dintre lucrările cele mai profunde referitoare la experienţa spirituală a vieţii umane. Este o carte scurtă, clară şi captivantă. Paginile sale sunt pline de amănunte ale procesului de convertire prin care trece o persoană atunci când decide să primească ajutor divin.
Ediția de față conține textul complet al cărţii scrise de Ellen G. White, dar şi desene de colorat în forma populară a cărților de colorat pentru adulți, care ajută mintea să mediteze la gândurile prezentate în carte. Calea către Hristos pentru citit şi colorat a fost concepută în aşa fel încât cititorii să poată să-şi consolideze principalele învăţăminte ale cărţii şi, în acelaşi timp, să-i poată colora paginile, o practică utilă în reducerea stresului şi a anxietăţii.
Există greşeli în Biblie? De ce au fost scrise patru Evanghelii? Cu cine s-a căsătorit Cain? Cum au reuşit două milioane de evrei să traverseze Marea Roşie într-o singură noapte? E mai bine să alegi celibatul în locul căsătoriei? Sunt întrebări fireşti, născute din dificultatea anumitor versete şi pasaje ale Bibliei.
Acest volum reuneşte efortul câtorva zeci de teologi adventişti de elită, care răspund la peste 100 de întrebări cu care fiecare dintre noi s-a întâlnit măcar o dată în viaţă. Fără a face apel la autoritatea tratatelor teologice, autorii articolelor din această carte au preferat să lase Biblia să se interpreteze singură.
Răspunsurile oferite – lăsând drumul deschis spre profunzimi noi – dovedesc că Biblia nu este o carte enigmatică, destinată unui grup de iniţiaţi. Chiar şi cele mai dificile pasaje, printr-o armonizare a logicii şi a bunului-simţ cu îndrumarea oferită de Duhul Sfânt, devin dintr-odată mai luminoase şi mai uşor de înţeles. Biblia se dovedeşte, în întregime, mesajul de dragoste al lui Dumnezeu pentru orice fiinţă creată, un manual pentru desăvârşirea caracterului.
Vă prezentăm un material util dacă doriți să aprofundați studiul Sfintei Scripturi și a Spiritului Profetic.
- Planul de citire a Bibliei și a Spiritului Profetic este format din patru secțiuni de dimensiuni egale și abordează evenimentele biblice în ordine cronologică.
- Fragmentele au fost delimitate în așa fel încât cititorul să le poată parcurge în aproximativ 15-20 de minute.
- SP reprezintă abrevierea expresiei „Spiritul Profetic” și se referă la diferitele cărți scrise de Ellen G. White. În unele zile, sunt alocate numai pasaje din Biblie, în alte zile, numai pasaje din Spiritul Profetic, dar în general sunt alocate pasaje din ambele.
- Pentru a folosi acest plan, citește pasajul din Biblie și pasajul corespunzător din Spiritul Profetic indicat în dreptul numărului zilei la care ai ajuns.
Daniel - Căpetenia înțelepților Babilonului este al patrulea volum al dr. Paul Boeru despre personajul biblic atât de îndrăgit.
Această captivantă poveste te va transporta în vremuri pline de intrigi, mister și înțelepciune divină. Urmărește cum Daniel se confruntă cu provocări enorme la curtea lui Nebucadnețar, descoperind tainele viselor împăratului și proslăvind puterea lui Dumnezeu.
Între ritualuri magice, conspirații și încercări de credință, cartea explorează teme profunde precum loialitatea, înțelepciunea și mâna lui Dumnezeu în istorie. O lectură captivantă care te va ține lipit de pagini până la final!
Pastorul Paul Boeru are un master în religie la Universitatea Andrews, Michigan, SUA, şi un doctorat obţinut la Universitatea LaTrobe (Departamentul de Istorie), Melbourne, Australia. A slujit ca pastor în România şi apoi, în 1992, a fost chemat să slujească ca pastor al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea din Melbourne, comunitatea română. Deşi locuieşte în Australia, împreună cu soţia şi cei doi copii ai lor, legătura lui cu comunitatea românească nu a fost întreruptă niciodată şi tot ceea ce scrie este tipărit atât în limba engleză, cât şi în limba română.
Această carte, scrisă de Ellen G. White, este o comoară de sfaturi practice și spirituale pentru cei care au ajuns la vârsta pensionării sau se apropie de această etapă a vieții. Prin cuvinte pline de har, autoarea abordează teme esențiale precum utilitatea lucrătorilor în vârstă, asocierea dintre generații, grija pentru părinții bătrâni, administrarea bunurilor și pregătirea pentru viața de apoi.
Anii pensionării nu este doar o călăuză pentru pensionari, ci și o invitație la reflectare pentru cei care îi însoțesc pe acești oameni cu experiență. Descoperiți cum să trăiți această perioadă cu demnitate, folosind înțelepciunea acumulată pentru a fi o binecuvântare pentru alții. Fie că sunteți în pragul pensionării sau doriți să înțelegeți mai bine această etapă, cartea vă oferă răspunsuri clare și mângâiere.