Domnul Hristos, Marele Învățător, a prezentat multe din învățăturile Sale în timp ce Se plimba împreună cu ucenicii pe dealurile și prin văile Palestinei sau când Se retrăgea pe malul unui lac sau al unui râu.
În parabolele Sale, Isus lega adevărul divin de lucruri și întâmplări obișnuite, așa cum se regăseau ele în viața păstorilor, a constructorilor, a agricultorilor, a călătorilor și a gospodarilor. Lucrurile familiare erau asociate cu adevăruri frumoase despre grija iubitoare a lui Dumnezeu față de noi, despre respectul și recunoștința care I se datorează și despre grija pe care trebuie să o avem unii față de alții. În felul acesta, adevărurile înțelepciunii divine și lecţiile practice deveneau convingătoare și impresionau profund.
Volumul acesta abordează luptele din trecut pentru a scoate în evidenţă faptele şi principiile care vor influenţa decisiv mersul lumii şi evenimentele viitoare. În paginile sale sunt dezvăluite scenele marii lupte dintre adevăr şi minciună, înşelăciunile lui Satana şi mijloacele prin care i se poate rezista cu succes. Cititorii vor găsi o soluţie satisfăcătoare pentru marea problemă a răului şi a suferinţei şi vor descoperi dreptatea şi iubirea lui Dumnezeu.
Binecuvântările lui Dumnezeu pot deveni blesteme? Julian Archer explorează această paradoxală realitate într-o carte sinceră și plină de înțelepciune. Prin povești personale și reflecții biblice, autorul dezvăluie cum bogăția, succesul și abundența ne pot distanța de Dumnezeu dacă nu sunt gestionate cu umilință și recunoștință.
De la ispita mândriei până la riscul autosuficienței, Archer analizează modul în care binecuvântările materiale ne pot transforma în laodiceeni moderni, convinși că „nu au nevoie de nimic”. Cartea este un ghid practic pentru cei care doresc să rămână credincioși în vremuri de prosperitate, oferind soluții pentru a evita capcanele spirituale ale abundenței.
Dacă te afli într-o perioadă de belșug sau dorești să te pregătești pentru ea, această carte este o invitație să trăiești cu inima deschisă și dependență de Cel care dăruiește toate darurile.
Julian Archer vorbește din perspectiva celui ce este binecuvântat, care știe ce înseamnă să primești de la Dumnezeu dar și să dai mai departe din ceea ce ai primit. Cartea aceasta este un ghid foarte util despre ce ar trebui să faci cu binecuvântarea primită de la Dumnezeu, despre cum să fii mulțumit și fericit indiferent de darurile sau bunurile pe care le ai sau le vei avea.
Superstitia si ocultismul, cu toate manifestarile lor secundare, nu apartin trecutului. Tocmai in timpul nostru, al tehnicii si al nivelului inalt de cunostinte, superstitia este mai puternic inradacinata in inima oamenilor ca oricand.
Zilnic se tipareste un potop de literatura religioasa. Oare nu ne da de gandit faptul ca trebuie sa constatam cu uimire ca si superstitia, si ocultismul tin pasul si sarbatoresc mereu noi biruinte?
Este inspaimantator cat de multi se ocupa, in epoca noastra industrializata, cu practici oculte, sperand sa obtina prin ele cunostinte care n-ar putea fi obtinute prin metode stiintifice uzuale.
Câteva capitole din cartea de față sunt următoarele
- Ghicirea,
- Magia și vrăjitoria,
- Cititul în palmă,
- Spiritismul
Clepsidra vietii isi picura fir cu fir zilele.
M-as bucura ca randurile acestei carti sa trezeasca in fiecare cititor dorinta de a pretui tot mai mult lucrurile cu adevarat de valoare - iubirea pentru Dumnezeu si pentru cei dragi.
Si sa conduca astfel la relatii tot mai frumoase, care sa dureze cat vesnicia.
Caci viata trece iute - fir cu fir. Si noi zburam. (Psalmii 90,10 u.p.)
Manuela Ionescu